Avantajele utilizării Internetului ca şi canal publicitar

  • Este un mijloc rapid şi uşor accesibil, folosit pentru informare de un număr din ce în ce mai mare de persoane;
  • Este un mijloc de comunicare extrem de flexibil, care poate modifica imediat conţinutul mesajului, având capacitatea de a reacţiona imediat sub imboldul presiunii concurenţiale;
  • Este un instrument perfect de cercetare, având capacitatea de a măsura cu exactitate câte persoane au accesat o anumită pagină web sau un magazin virtual şi câte dintre ele au cumpărat efectiv un anume produs;
  • Prezintă avantajul că poate „transporta” mesaje publicitare complexe, ce pot conţine simultan text, sunet şi imagine, în proporţia dorită (multimedia);
  • În momentul de faţă, costurile publicităţii pe Internet sunt scăzute în comparaţie cu celelalte modalităţi de promovare de produs/serviciu/marcă;
  • În actualul peisaj oferit de mass-media, Internetul reprezintă canalul cu cea mai mare rază de acţiune ce poate fi utilizat pentru realizarea unor campanii de publicitate globale.