audit SEO

Când ai făcut ultima dată un audit SEO website-ului tău?

Cum arată statisticile din spatele site-ului tău?

Cu siguranță utilizezi sisteme de analiză care te ajută să măsori traficul pe care site-ul tău îl generează. Dar este oare suficient? Află în continuare ce poți face pentru a ajunge la cifrele pe care le urmărești.

Ce este un audit SEO și cu ce te ajută

Procesul prin care se evaluează performanța unui website este prescurtat sub numele de audit SEO. De obicei, atunci când site-ul tău nu generează traficul organic pe care ți l-ai propus încerci să cauți tot felul de variante prin care să câștigi un loc fruntaș în rezultatele generate pe motoarele de căutare. Dar de ce să aștepți să ajungi în această situație?

Dacă iei măsurile necesare din timp poți avea un site optimizat care să crească rata de conversie. Un audit SEO efectuat riguros, corect și complet va semnala problemele de optimizare pe care site-ul tău le are. Atfel vei putea găsi metode de rezolvare ale acestora și totodată vei putea implementa imediat soluțiile alese.

Știai că de la un cuvânt cheie al unei pagini și până la link-urile din conținut, orice secțiune sau pagină care apare în site-ul tău influențează într-un mod sau altul traficul pe care îl are site-ul tău?

Află în continuare câteva dintre cele mai importante măsurători ce se iau în timpul desfășurării unui audit SEO.

audit SEO

Ce cuprinde auditul SEO

Uneltele folosite în analiza de performanță a unui site pot fi zeci, la fel și elementele măsurate. Înainte de a vedea ce se analizează în cadrul unui audit SEO îți dăm o recomandare: stabilește un obiectiv de business realizabil.

Acum să vedem explicațiile celor mai comune măsurători din cadrul unui audit SEO.

Backlinks

Backlink-urile (legăturile de pe alte site-uri care duc către site-ul tău) sunt cruciale în optimizare. Important este cum sunt făcute. Spam, link obținut natural sau link plătit? Acest lucru se va vedea în urma analizei. Practic se va verifica textul de ancorare a link-ului. Acesta trebuie să fie natural și generic.

Structură și design

Din această analiză vor reieși comportamentul utilizatorului, bounce rate-ul și multe altele.
Accesibilitate (sitemap, robots.txt, https), viteza de încărcare și lizibilitatea sunt unele dintre caracteristicile de bază ale unui website de succes.

analiza SEO

Conținutul de tip text din cadrul site-ului tău, indiferent că este site de prezentare sau magazin online, trebuie să fie unic.

Cuvinte cheie și meta-uri

Analiza cuvintelor cheie este o parte importantă a unui audit SEO complet. Fiecare cuvânt cheie ales trebuie să fie unic, la fel și fiecare meta titlu sau meta descrierea paginilor ce alcătuiesc site-ul. Unul dintre instrumentele gratuite care se folosește la verificarea unicității textului este Google Search Console.

Concurența

Întotodeauna ai de învățat de la colegii care au ales același tip de business ca și tine. Analiza concurenților poate fi privită ca „așa da” sau „așa nu”. Important este să te asiguri că scoți în evidență în mod natural și plăcut, pentru vizitator, atuuri-le pe care site-ul tău le are.

Auditul SEO al unui site este un proces din care vei învăța mai multe decât crezi despre afacerea online pe care o ai.
Pentru orice serviciu de verificare programare și indexare site, noi îți stăm la dispoziție.

Mult succes în găsirea celor mai bune strategii SEO și în creșterea traficului organic generat de site-ul tău!